Maria E. Matei s-a născut în localitatea Salcuţa, oraş Titu, judeţul Dâmboviţa, la data de 08.09.1959.

A urmat studii universitare la facultatea de Medicina şi Farmacie- specialitatea Farmacie.

A  publicat următoarele volume de poezii:

• Hipnoza cuvintelor – Editura Magic Print Oneşti

• În traversarea vieţii – Editura Magic Print Oneşti

• Cer…din cer – Editura Magic Print Oneşti

     .  Ecou de mare- Editura Tracus Arte

    . Timpul…un zid- Editura Neuma

    . Mantia singurataţii- Editura Neuma

Membru al  Uniunii Scriitorilor din România

Repere Literare

-,,Maria Matei scrie o poezie izvorâtă din sentimente adânci. Nu se joacă cu cuvintele. Cuvintele poeziei sale au sens, emotionează… Maria Matei este o poetă deplin formată literar.” ( George G. Daragiu, poet, membru U.S.R. )

-,, O fiica a naturii şi a anotimpurilor se vădeşte a fi poeta Maria Matei,altă dimensiune a expresiei în creatie şi-n per totalul acestei carţi sincere şi echilibrate in mai toate compartimentele ei (Hipnoza Cuvintelor )

-,,Aceleaşi singurătăţi cuminţi îşi strigă cu sinceritate o neîmplinire sufletească, după cum vedem, transformând tăcerea în urlet mut şi făcând să ardă rădăcina cuvintelor până la scrum: „Clocotesc/ şi aburii îmi învăluie privirea/ mă lovesc de umbra unui fulg de nea/ şi de cer, şi de pământ, şi de mine/ izul dorinţei impregnat în respiraţia grea/ este îmblânzit de fructul zeilor/ şi de tăcerea plumburie/ care nu poate sparge zidul singurătăţii/ zid, cu fiecare zi mai rece/…” (din poemul Tăceri plumbuite, volumul Cer…din cer).” ( Mihai Antonescu, scriitor, poet, critic literar )

-,,Autoarea meditează profund şi are o luciditate a sentimentelor, care o aşaza coerent în realitatea opacă , banală a existenţei.
Dacă nu este un sentiment etern, dragostea rămane o prezenţă activă în cotidianul rutinier şi în timpul aparent stagnant, deşi pasiunea erotica se exprima identic, cum spune autoarea, ,,şi-n timpul care vine şi-n timpul care trece”.
Cronica literară-Volumul de poezii ,,Cer… din cer”, ( AURELIU GOCI, Critic literar )

– ,, Argument, raționament, paradox construit subtil, fulgurații imagistice – toate acestea sunt strategii pentru a evita cuvântul cu ritmurile, atracțiile, imprevizibila sa țâșnire în construcție, încât te duce gândul s-o aliniezi pe poetă artei poetice nichitiene a necuvintelor, ca interpretare personală, desigur. Păstrează obstinat adresarea la masculin, făcându-te să crezi că un bărbat vorbește despre ea – când, de fapt, cum constați pe parcurs, vorbește peste tot omul generic, unul singur.”-
Cronica literara- volumul de poezii ,,În traversarea vieţii” ( Nicolae Georgescu, profesor universitar, doctor, Critic literar )

-,,N-o cunosc pe autoare. Din fotografiile de pe copertă îmi pare o femeie de 30-35 de ani, drăguţă (cum altminteri?!), şi mă întrebam ce-a determinat-o să se apuce de o îndeletnicire atât de grea precum e poezia, când, vorba aia, sunt atâtea alte lucruri de făcut. (Şi, de fapt, ce-i face pe oameni să se-ndrepte spre un domeniu atât de gingaş în stranietatea lui?). Şi-mi răspund că există, cu siguranţă, o „hipnoză a cuvintelor”, o magie a lor ce permite unei persoane să fie altceva decât una obişnuită, să se descopere altfel, să ajungă au delà, într-o zonă nu accesibilă oricărui muritor de rând. Că Maria Matei intuieşte strălucit asta se vede imediat în chiar poemul ce dă titlul unuia dintre volume: „Azi judec lumea literelor mici/ Cu virgule şi puncte mă-nfăşor/ cu degetele scriu/ de intrigile prinse-ntre năluci/ în premoniţiile unui autor”. Mai mult, lirismul asigură o anumită perenitate, fiindcă, ne spune autoarea, în poezie „sufletele renasc” şi „iubirile nu plâng, nu mor”. În ultimă instanţă, poezia, în ciuda tuturor adversităţilor, este o victorie a fiinţei: „Blânde versuri strânse-n uşă/ toţi au vrut să fiţi cenuşă/ unii v-ar fi dat chiar foc/ stihuri puse la un loc/ iată, aţi avut noroc!”.
Concluziv: în peisajul atât de variat al poeziei româneşti contemporane, Maria Matei tinde să devină o voce distinctă, inconfundabilă.” ( IOAN GROŞAN-Revista ,,VIAŢA ROMẬNEASCĂ “ )

,,Poezia este pentru Maria Matei o modalitate de retrăire a vieții la temperatura incandescentă a unei sincerități totale care o implică în toată complexitatea relațiilor intrapersonale și interpersonale. Conștientă de efectul hipnotic al cuvintelor, de posibilitatea lor de a transporta, prin metaforă, într-o altă lume, ea se lasă dusă și legănată de  cuvinte pentru ca, purtată de ele, în ceea ce ascund și revelează, să se descopere pe sine.”(Ana Dobre-critic literar)