Ajung să cred
în flămânzirea clipei
și în botezul de mărgăritar
al primăverii
înmugurindu-mă, să fiu lăstarul
învierii,
Să ard odată cu nemiloasele chemări
ce se ascund și uneori mai curg
în visul cald, cioplit
cu-o daltă de bujor
și mă-nfior
când vocea-mi modelezi
cu un cuvânt copleșitor
Otravă, elixir sau cântec amurgind
pe modulații de pian,
mă-mbracă într-o confuză libertate
și-ntr-un lied wagnerian
Trec pragul unei lacrimi și sap în urma ei
și-aș răsfoi din nou privirea
Și aș striga: Voi, zei,
veniți și-nmuguriți-mă!
E primăvară-n cer și pe alei…