Aşa ca tine

Aşa ca tine nu am fost vreodată

atavică durere -n ochii reci

cu trist umor în chip de fată

mă-ntreb mereu… când o să pleci ?

Eu te-aş purta ca pe-o umbrelă

când zilele-mi sunt nori şi ploaie

căci ,ea ,nevinovata mi-e fidelă

oprindu-mi lacrimile din şuvoaie.

Te-aş îmbrăca -n ochi de râu

în cristalinul apei să mă vezi

păru-n culoarea spicelor de grâu

l-aş împleti cu flori de câmp ,să mă visezi !

Niciun cuvânt nu te-ar opri ,

să pleci aşa departe ,

pământu-n urma ta s-ar înroşi

şi-n urmă vor rămâne biete şoapte.

Aşa ca tine nu am fost vreodată …

întunecată-n inimă şi viscolită-n gânduri

triumfu’ ţi-e ca o grenadă

ce stă să explodeze printre rânduri