Timpul…un zid

Sub streaşina nopţii, cu petale de plumb

Respiră toamna, respiră adânc,

Şi eu, eu unde mă duc

Cu timpul ce-şi pierde aroma,  năuc

Boem sau prea copt?

În enigma puterii de-a fi

Alerg pân’ la capăt de drum,  şi să ştii

O toamnă, sau şapte, sau  opt

Aş vrea, din drum,  să le-ntorc!

Iar şi iar amăgire, de-a pune timpul cu faţa la zid

Cu paşi mici şi grei,  să trec peste ultimul rid…

 

În flacăra minţii se-aprinde un gând

Să nu mă mai tem de un mâine flămând

O şubredă clipă mă ţine pe loc

Şi-mi smulge tăcerea şi iar mă întorc

În toamna rămasă sub streaşina nopţii

În ghearele toamnei, şi-n colţii

Aceluiaşi timp răvăşit

Pe un fir de nisip …