Un curcubeu ascuns în sânul primăverii
Mă cheamă, mă imploră
Să nu vorbesc de taina primului amurg
Și de pustiul ce a coborât în noi
În brazde-adânci de plug.

Să mut izvorul izbăvirii mai aproape,
Să nu mă-mpotmolesc în clipa
Stropită cu venin de șarpe.

Străzi împietrite de singurătate
Adorm lângă statuile de lut.
Mai stranie îmi pare această libertate
Ce-atârnă ca un fir de plumb
Și, Doamne, cum să uit
Când lumea mea e-atât de mică,
E doar o cruce fără nume, pe-o aripă de vânt!