
Şi copacii plâng …
Umbrele negre se-agaţă de cerul nervos
Cu mantia norilor se-nfăşoară
Curg şuvoaie –n pământ argilos
Inundă cărările-n lacrimi pe-afară
Copacii plâng şi tremură-n haine subţiri
Se războiesc cu toamna vrăjită de iarnă
Şi lasă-n urmă multe iubiri
Desprinse din toamnă în toamnă
Iar soarele adoarme, o rază, un zâmbet nu lasă
Şi ziua e gri , aproape –nnoptată
Mă uit pe fereastră ,iar frigul din casă
Imi pune din nou straie groase ,şi-aşteaptă
Un foc reaprins, balsam peste suflet rănit
Natură pustie, pedeapsă , blestem
Devine povara unui trup chinuit
Privesc pe fereastră şi scriu un poem .