Azi

Azi nu mai încapi în privirea mea

nici toamna nu-mi deschide pleoapele

strivite de sărutul frunzelor purpurii

 

Eşti o colubridă, rătăcit în noapte

şi te faci nevăzut

ca un călugăr fără nume

ştergându-şi urmele  din iarba otrăvită

îmbrăcat  în hlamidă roşie, veşmânt de sărbătoare

spui tu

 

Azi nu mai încapi în privirea mea

o pădure de gene îmi acoperă ochii

iar vântul risipeşte ecoul

despicându-mi neliniştea în părṭi inegale

şi în petale muribunde , stropite cu sângele Gorgonei

 

Şi pentru că  privirile noastre nu se vor întâlni

niciodată

te condamn la tăcere