Sunt flămând, sunt oaspetele unei lumi nevăzute
Cu mâna întinsă, cerșesc o fâșie de cer
Cu ochii străbătuți de-apăsări și lacrimi mărunte
Visez că, între cer și pământ, voi fi grănicer

Nimeni nu-mi poate arăta cum să zbor
Peste dimineți înflorite, cu inimi de rouă
Cum să trec întunericul, din neant să cobor
Să ating infinitul, cu mâini de lumină, când plouă

Nimeni nu poate simți așa cum simt eu
Șlefuind zi de zi câte-o piatră, din care
Îmi voi face castelul visului meu
Să îmi fiu izbăvire, să îmi fiu închinare