Arma toamnei
Vedeți cum moartea ne pândește
Și ne imprimă-n fiecare zi tăcerea?
O distopie ucigașă, pe aripi negre
Strângându-ne de gât puterea
De-a mai trăi, de-a mai privi
Spre cerul alburiu.
Cuvântul arde pe buzele-ncrețite
Îngheață sângele pe flori de crin,
Mai plânge câte-un trandafir
Scăldat în vin, luând forma unui spin.
Port arma toamnei la vedere
Îi scriu pe-o frunză lui Iisus,
Pe vânt-șuierător, în amiezi bolnave,
Spre răsăritul care a devenit apus.
Vedeți cum iar plutim pe firul disperării,
Cum drumul supraviețuirii alunecă mereu?
Pe lut untos pășim, pe umbrele mirării,
Și sfâșiem tăcerea, astăzi, tot mai greu!