Şi copacii plâng …

 

Umbrele negre se-agaţă de cerul nervos

Cu mantia norilor se-nfăşoară

Curg şuvoaie –n  pământ argilos

Inundă cărările-n  lacrimi pe-afară

 

Copacii plâng şi tremură-n haine subţiri

Se războiesc cu toamna vrăjită de iarnă

Şi lasă-n urmă multe iubiri

Desprinse din toamnă în toamnă

 

Iar soarele adoarme, o rază, un zâmbet nu lasă

Şi ziua e gri , aproape –nnoptată

Mă uit pe fereastră ,iar frigul din casă

Imi pune din nou straie groase ,şi-aşteaptă

 

Un foc reaprins, balsam peste suflet rănit

Natură pustie, pedeapsă , blestem

Devine povara unui trup chinuit

Privesc pe fereastră şi scriu un poem .