
Azi
Azi nu mai încapi în privirea mea
nici toamna nu-mi deschide pleoapele
strivite de sărutul frunzelor purpurii
Eşti o colubridă, rătăcit în noapte
şi te faci nevăzut
ca un călugăr fără nume
ştergându-şi urmele din iarba otrăvită
îmbrăcat în hlamidă roşie, veşmânt de sărbătoare
spui tu
Azi nu mai încapi în privirea mea
o pădure de gene îmi acoperă ochii
iar vântul risipeşte ecoul
despicându-mi neliniştea în părṭi inegale
şi în petale muribunde , stropite cu sângele Gorgonei
Şi pentru că privirile noastre nu se vor întâlni
niciodată
te condamn la tăcere