Uncategorized

Frunză aleasă

Frunză aleasă

 

Am nevoie de frunza aceea aleasă

Nestrivită de talpa rece și grea,

De-ntunericul lăsat peste ea

Ca un vârf de lance întoarsă

 

Am nevoie de verdele crud

De-un văzduh mai albastru,  curat

Să respir,  să nu fiu tulburat

În mireasma pământului ud

 

De un semn am nevoie , de-acolo , din Cer

Şi de-o inimă nouă , necuprinsă de dor

Înainte de toate,  am nevoie să mor

Pe o frunză aleasă, și-n iubire să pier

Lasă un răspuns